Județul Suceava » Știri » Nu consumați alcool sau droguri la volan!

Nu consumați alcool sau droguri la volan!

La data de 31 Ianuarie 2025, ora 21:30, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, efectuând activitatea de patrulare pe DN 17, pe raza satului Păltinoasa, au observat în trafic un autoturism care se deplasa sinuos, motiv pentru care s-a efectuat semnal regulamentar de oprire prin folosirea mijloacelor sonore și luminoase ale autospecialei de poliție.

Conducătorul auto s-a conformat indicațiilor polițistilor și a fost identificat în persoana unui bărbat de 50 ani din comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița Năsăud.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilometru, rezultul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice.