Județul Suceava » Știri » Nu consumați alcool sau droguri la volan!

Nu consumați alcool sau droguri la volan!

La 28 Februarie 2025, ora 19:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava, aflându-se în cadrul unei acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice, pe strada Cuză Vodă din municipiul Suceava au procedat la verificarea în baza de date a unui autoturism care figura ITP-ul este expirat.

Având în vedere acest lucru, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, s-a procedat la oprirea autoturismului, la volan fiind identificat conducătorul auto în vârstă de 44 ani domiciliat în comuna Ipotești. Au fost verificate documentele celui în cauză, stabilind că ITP-ul este expirat, iar întrucât emana halenă alcoolică la orele 19:14, a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciului Rutier, rezultând o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la Spitalul Clinic Județean Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, secţia UPU, pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Șoferul a fost sancţionat contraveţional cu amendă în cuantum de 1.822,5 lei, întrucât a circulat pe drumurile publice având ITP-ul expirat, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea certificatului de înmatriculare, vehiculul fiind imobilizat. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.

La data de 27 Februarie 2025, orele 07:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca, aflați în serviciul de patrular pe raza orașului Solca, au obținut informații cu privire la faptul că pe DN 2K se deplasează un autoturism în mod haotic. Pe DN2 K, autoturismul a fost observat deplasându-se în mod haotic, având direcția de deplasare dinspre comuna Arbore, către orașul Solca, jud. Suceava, fiind interceptat de echipajul de poliție, moment în care conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers pătrunzând pe contrasens, intrând în coliziune cu sanțul din partea stângă a sensului său de deplasare, părăsind astfel partea carosabilă. Șoferul a fost legitimat în persoana unui bărbat de 58 ani, domiciliat în comuna Arbore, județul Suceava, posesor al permisului de conducere valabil. Bărbatul se afla în stare vădită de ebrietate, emanând halena alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest din dotarea Poliției Orașului Solca, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Sfinții Doctori Cosma și Damian din Rădăuți pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar de cercetară penală privind săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, fiindu-i reținut șoferului permisul de conducere, eliberându-se dovadă fără drept de circulație.