Județul Suceava » Știri » Nu consumați alcool sau droguri și vă urcați la volan!

Nu consumați alcool sau droguri și vă urcați la volan!

La data de 8 Februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni – Compartimentul Rutier, au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Armatei din municipiul Fălticeni s-a produs un accident rutier cu pagube materiale din care a rezultat avarierea a două autovehicule, iar conducătorul auto care a provocat tamponarea s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat pe cei doi conducători auto, iar în verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 8 Februarie 2024, în jurul orei ora 16:15, un bărbat în timp ce conducea autoturismul a intrat în coliziune ușoară cu un alt autoturism condus în fața sa de către o femeie. Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,23 în cazul conducătoarei auto și 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului, care a fost condus la Spitalul mun. Fălticeni undei i-au fost recoltate probe de sânge. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, faptă prevăzută de art. 336, alin 1 din Codul Penal față de bărbat, iar în cazul conducătoarei auto a fost întocmit proces verbal de contravenție.

La 7 Februarie 2024, ora 9:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, au oprit pentru control o autoutilitară pe strada Mihoveni din satul Șcheia. Cu ocazia legitimării conducătorului auto s-a stabilit faptul că acesta este un bărbat 45 ani, domiciliat în comuna Șcheia, satul Mihoveni, posesor al permisului de conducere valabil. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru din dotare, rezultatul fiind de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care, ulterior a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 7 Februarie 2024 ora 21:15, polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe raza comunei Bilca, pe DJ 178C, au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat în vârstă de 36 ani, din orașul Vicovu de Sus, conducător auto care emana halenă alcoolică. S-a procedat la testarea cu aparatul etilometru alcooltest din dotare, rezultatul fiind 0.61 mg/l alcool în aer expirat, drept pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării de probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei. În cauză urmează a se efectua verificări cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Scroll to Top