La data de 18 Februarie 2024, patrula din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe strada Mihai Eminescu din satul Bosanci a procedat la oprirea în trafic a unui autoturismul condus de către un bărbat de 45 ani domiciliat în satul Bosanci.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. După testarea cu aparatul etilotest, s-a procedat la conducerea numitului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava unde i-a fost prelevată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cel în cauză refuzând recoltarea celei dea doua probe. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
La data de 18 Februarie 2024, ora 00:10, polițiștii Poliției Orașului Broșteni, în timp ce efectuau serviciul de patrulare supraveghere și control trafic rutier, au identificat în trafic pe strada Bistriței din Broșteni, autoturismul condus de către un bărbat în vârstă de 45 ani din comuna Dorna Arini cu o alcoolemie de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la UPU Vatra Dornei unde i s-a prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Fiind verificat în baza de date, acesta figurează cu premis de conducere având însă dreptul de a conduce suspendat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cnducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcooluluisau a altor substanțe.
La data de 18 Februarie 2024, orele 1:30, în timp ce polițiștii din cadrul SPR 5 Dărmănești executau serviciul de patrulare pe raza satul Soloneț din comuna Todirești s-au sesizat din oficiu despre faptul că un autoturism este ieșit în afara părții carosabile pe partea dreapta a DJ 178A pe sensul de mers Todirești – Comănești și prezintă avarii. În interiorul autoturismului, la volanul acestuia se afla un bărbat de 34 ani, cu domiciliul în satul Humoreni, comuna Comănești, și care nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul de Urgenta Suceava, unde i-au fost recoltate probe biologice. Totodată, s-a constatat că autoturismul nu deține poliță RCA valabilă și nu are efectuată inspecția tehnică periodică. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând a fi soluționat procedural de către polițiștii din cadrul SPR 5 Dărmănești.
La data de 17 Februarie 2024, în jurul orei 9:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au oprit pentru control pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, un autoturism condus de către un bărbat care fiind testat cu aparatul alcooltest s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere acest aspect, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Sfinții Doctori Cosma și Damian din Rădăuți pentru recoltarea probelor de sânge. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 17 Februarie 2024, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți au oprit un autoturism condus de către un bărbat din municipiul Rădăuți care a relatat verbal faptul că nu are asupra sa documentele personale. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că șoferul figurează cu dreptul de a conduce cu restricții – rețiut. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul drugtest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” și cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehcul fără permis de conducere ce va fi soluționat procedural.