Județul Suceava » Știri » Nu vă urcați la volan sub influența alcoolului sau drogurilor!

Nu vă urcați la volan sub influența alcoolului sau drogurilor!

La data de 1 Aprilie 2024, orele 20:51, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier a fost sesizat cu privire la faptul că un autoturism a acroșat un alt vehicul parcat pe Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți.

La fața locului a fost identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Bilca care a declarat faptul că în timp ce conducea autoturismul pe Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a carosabilului.

Fiind întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice acesta a confirmat. Cu ocazia testării cu aparatul etilometru, a rezultat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sfinții Doctori Cosma și Damian din Rădăuți unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Scroll to Top