Astăzi, 12 Mai 2024, o motocicletă a ieșit în afara părții carosabile în satul Sălăgeni din comuna Dumbrăveni.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SMURD TIM.
În accident au fost implicați doi tineri.
Unul dintre ei era conștient și cooperant, dar cu multiple traumatisme, fiind preluat de către echipajele medicale.
Din nefericire, victima inconștientă avea leziuni incompatibile cu viața.