• Târgul de Paști (2024) (Gura Humorului)

    Piața Ștefan cel Mare (Gura Humorului)

    Marți, 23 Aprilie 2024, între orele 8:00 și 16:00, în Piața Ștefan cel Mare din Gura Humorului va avea loc Târgul de Paști, a XXIV-a ediție. Această manifestare se desfășoară în vederea stimulării meșterilor populari în producerea și valorificarea obiectelor meșteșugărești autentice, specifice zonelor etnografice din care provin, dar și pentru a promova şi valorifica meşteșugurile populare, în speță, încondeierea ouălor. Astfel se valorifică tradițiile cultural – meșteșugărești din zona Bucovinei. Acțiunea a fost iniţiată în urmă cu douăzeci și patru de ani și tinde să ocupe un loc important între manifestările tradiţionale pre-pascale din Bucovina şi din ţară. Organizatorii […]

  • Răscruce

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    În perioada 26 Aprilie 2024 - 28 Mai 2024, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc expoziția Răscruce semnată de Mircea Bunescu. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 26 Aprilie 2024, începând cu ora 17:00. La eveniment vor participa Ioan Stanciu și Petru Bejan.

  • Sărbătoarea coșurilor pascale

    Piața Ștefan cel Mare (Gura Humorului)

    Luni, 6 Mai 2024, începând cu ora 13:00, în Piața Ștefan cel Mare din Gura Humorului va avea loc Sărbătoarea coșurilor pascale, a XIV-a ediție.

  • Chipuri ale Sfințeniei

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Marți, 18 Iunie 2024, începând cu ora 18:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc vernisajul expoziției de grafică și lansarea albumului Chipuri ale Sfințeniei semnată de Aida Șușter Boțan. Recital muzical susținut de Grupul Humoreanca (instructor), Luminița Chiriac Croitoru, Cristi Miliți (vioară) și Lucian Ionuț Pătraș (cobză).

  • Radu Bercea – Expoziție de pictură

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Vineri, 30 August 2024, începând cu ora 15:30, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc vernisajul expoziției de pictură semnată de Radu Bercea. Prezintă: Constantin Bulboacă și Ioan Iețco.

  • Armonii de Toamnă

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    În perioada 12 Septembrie 2024 - 15 Octombrie 2024, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc expoziția de pictură Armonii de Toamnă. Expun: Sorin Mihai Bârgoan, Maria Ionela Pălimaru, Marina Pista, Cristina Iuliana Iacob, Micsandra Vraci, Leonard Adrian Melisch, Lucica Maria Aioanei Nuțu, Loredana Axinte, Gina Genoveva Bogdan și Ana Maria Ovadiuc Amo. Prezintă: Sever Dumitrache Paraschiv. Vernisajul va avea loc duminică, 15 Septembrie, începând cu ora 12:00.

  • In memoriam Corneliu Tincu

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    În perioada 1-31 Octombrie 2024, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc expoziția In memoriam Corneliu Tincu. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 11 Octombrie 2024, începând cu ora 15:00.

  • Undeva în Bucovina

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Vineri, 6 Decembrie 2024, începând cu ora 14:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc vernisajul expoziției de pictură și grafică Undeva în Bucovina. Participanți: Loredana Mihaela Ceică, Olga Baciu Mihoc, Loredana Horodincă, Răzvan Horobeț, Vlad Ichim, Adelina Ionescu, Alexandra Munteanu, Florența Paveliuc, Andreea Răileanu, Petronela Rusu și Florin Batîr Rusu.

  • Ecouri

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Vineri, 6 Decembrie 2024, începând cu ora 15:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc vernisajul expoziției de pictură Ecouri semnată de Ioan și Adrian Bratiloveanu.

  • Flori pentru Flori

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Vineri, 7 Martie 2025, începând cu ora 13:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc vernisajul expoziției de artă plastică Flori pentru Flori, ediția a VII-a, semnată de Radu Bercea. Micro-recital folcloric: Maria Stancu și Cristian Milici.

  • Târgul de Paști (2025) (Gura Humorului)

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Marți, 8 Aprilie 2025, între orele 8:00 și 16:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului va avea loc Târgul de Paști, a XXV-a ediție.

  • Radu Bercea – Expoziție de artă plastică

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Sâmbătă, 23 August 2025, începând cu ora 14:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc vernisajul unei expoziții de artă plastică semnată de Radu Bercea. Prezintă: Constantin Bulboacă. Recital muzical: Cezar Catargiu și Puiu Crețu.

  • Meșteșug și poveste

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    În perioada 7 Decembrie 2025 - 6 Ianuarie 2026, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc expoziția Meșteșug și poveste. Măști, obiecte meșteșugite și poveștile lor – o expoziție ce aduce la viață ritualuri și tradiții străvechi.

  • Ziua Culturii Naționale (2026) (Gura Humorului)

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Joi, 15 Ianuarie 2026, începând cu ora 12:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului va fi marcată Ziua Culturii Naționale. Expoziție de artă grafică: Radu Bercea. Microrecital de poezie al elevilor de la Colegiul Alexandru cel Bun din Gura Humorului. Profesor coordonator: George Checheriță.

  • Flori pentru flori

    Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului)

    Luni, 9 Martie 2026, începând cu ora 12:30, la Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului va avea loc vernisajul expoziției de artă pladtică Flori pentru flori, ediția a VIII-a, semnată de Radu Bercea. Recital muzical: Cezar Catargiu.

Evenimente din Câmpulung MoldovenescFălticeniRădăuțiSuceavaVatra Dornei și Gura Humorului.

Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!