La data de 27 Iunie 2024, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că în perioada martie – iunie 2024, acesta ar fi deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori, inclusiv minori, din județul Suceava.
În urma celor 6 percheziții domiciliare efectuate la data de 27 Iunie 2024, la locuința acestuia au fost descoperite și ridicate peste patru kilograme canabis, mai multe pungi, saci și recipiente conținând peste zece kilograme de fragmente vegetale, mai multe pungi conținând semințe, precum și alte mijloace de probă.
De asemenea, de pe terenul agricol situat în spatele locuinței au fost ridicate peste 1.000 de plante de canabis aflate în diverse stadii de dezvoltare (cu dimensiuni între 20 și 150 de centimetri).
La data de 27 Iunie 2024, procurorii DIICOT au dispus reținerea bărbatului în cauză. Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava și al jandarmilor din cadrul IJJ Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și Serviciul Poliției de Frontieră Rădăuți din cadrul IGPF.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.