În seara de 4-5 Iulie 2024, Secția de Poliție Rurală 3 Marginea a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că pe strada Gării din comuna Dornești are loc un scandal soldat cu agresarea unei persoane.
În urma deplasării la fața locului, au fost identificate pe drumul public mai multe bucăți de lemn, precum și alte bucăți de obiecte contondente, însă nicio persoană nu a fost identificată în zonă.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stablit că persoana vătămată este un barbat de 33 ani, din mun. Rădăuți, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.
Polițiștii s-au deplasat la Spitalul Municipal Sfinții Doctori Cosma și Damian din Rădăuți, loc în care a fost identificată persoana vătămată, aceasta primind îngrijiri medicale de specialitate. În urma expertizarii medico-legale, medicul legist a concluzionat preliminar că leziunile suferite nu au pus în pericol viața victimei.
În urma discuțiilor purtate cu bărbatul de 33 de ani a reieșit că în data de 4 Iulie 2024, în jurul orei 21:00, se afla în fața gării CFR din comuna Dornești, a avut un conflict cu mai multe persoane pe care le cunoștea și a fost agresat de către o parte dintre acestea, având asupra lor obiecte contondente.
Deși partea vătămată nu și-a exprimat poziția procesuală prin depunerea unei plângeri penale, polițiștii au continuat cercetările, iar in urma activităților investigative au fost identificate toate persoanele bănuite de comiterea agresiunii sau care s-au aflat la locul faptei, respectiv șapte bărbați cu vârste cuprinse între 50 și 18 ani din comuna Dornești și municipiului Rădăuți.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar după administrarea materialului probator, cauza a fost preluată de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor.
Activităților de cercetare penală au fost continuate de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale IPJ Suceava, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, sub coordonarea procurorului de caz, fiind emise cinci mandate de aducere pentru bărbații care au fost implicați in agresiune, ulterior dispunandu-se măsura reținerii față de doi dintre agresori, respectiv față de un barbat de 32 de ani și față de un tânăr de 18 ani, ambii din municipiul Rădăuți.
Cercetările sunt continuate de către polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii incidentului, precum și individualizarea participației penale a persoanelor implicate, urmând a fi dispuse măsuri procesuale în consecință.
Polițiștii suceveni reamintesc că vor aborda cu fermitate maximă orice astfel de situație cu componenta violentă de natură a induce o stare de insecuritate în comunitate, utilizând toate resorturile legale pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.