Județul Suceava » Știri » Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.000 lei aplicate de polițiști în cadrul acțiunii Blocada organizată în orașul Siret

Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.000 lei aplicate de polițiști în cadrul acțiunii Blocada organizată în orașul Siret

La data de 23 Aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret – IPJ Suceava au organizat pe raza de competență a acțiune tip Blocada, activitățile vizând în special prevenirea și combaterea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri și creșterea gradului de siguranță publică.

Acțiunea a fost organizată și desfășurată în intervalul orar 8:00 – 12:00, participând 15 polițiști din cadrul Poliției Oraș Siret.

În cadrul acțiunii au fost verificate / controlate cu utilizarea aplicației eDAC și a dispozitivelor mobile eletronice 31 de persoane și 24 de autovehicule. De asemenea, s-au efectuat verificări la 4 unități economice.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale din care cinci privind circulația pe drumurile publice, una privind ordinea și liniștea publică și una privind măsurile de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 44.455 lei.

La 23 Aprilie 2024, ora 8:30, polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, în timp ce desfășurau activități specifice de control și supraveghere trafic rutier în cadrul Acțiunii Blocada, pe DJ 291A de pe raza comunei Grănicești, satul Bălinești, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire pentru un autoturism care se deplasa pe direcția Bălinești – Grămești. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat din comuna Grămești, satul Grămești, posesor al permisului de conducere valabil. Întrucât emana halenă alcoolică și avea un comportament specific unei persoane ce a consumat băuturi alcoolice, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Boli Cronice Siret, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Tot în cadrul acțiunii s-a procedat și la administrarea de material probator și reținerea unui șofer din comuna Dărmănești pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă constatată la data de 21 Aprilie 2024, ora 0000 de către polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, pe DC 40B din satul Iacobești, comuna Grănicești.

Scroll to Top