La data de 17 Septembrie 2025, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți afându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu a oprit un autovehicul pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți.
În timp ce efectuau controlul vehiculului respectiv, de cei doi polițiști din cadrul echipajului s-au apropiat doi cetățeni aflați vizibil sub influența băuturilor alcoolice și au început să adreseze injurii membrilor patrulei de poliție.
Celor doi li s-a cerut să se legitimeze, dar aceștia au refuzat, iar în momentul în care s-a încercat conducerea acestora la sediul poliției, cei în cauză s-au opus și au început să devină agitați și recalcitranți. S-a procedat la imobilizarea, încătușarea și conducerea celor doi cetățeni la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, stabilindu-se identitatea acestora, respectiv un bărbat de 39 ani și un bărbat de 25 ani.
Datorită stării de agitație și a comportamentului manifetat, față de bărbatul de 39 de ani s-a dispus internarea la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.
Totodată, pentru actele de tulburare a liniștii publice și comportamentul antisocial adoptat, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional la Legea 61/1991R cu amenzi în valoare de 19.000 lei.