Inspectoratul Școlar Județean Suceava și ISU Suceava lucrează la o procedură care va stabili modul în care cadrele didactice și elevii trebuie să reacționeze în cazul unor situații pentru care sunt transmise mesaje RO-Alert.
Anunțul a fost făcut joi, 24 septembrie 2026, de inspectorul școlar general Ciprian Anton, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Suceava, după alerta transmisă în cursul dimineții pentru populația din județele Suceava și Botoșani.
Măsuri și recomandări pentru unitățile de învățământ
Procedura pregătită de ISJ și ISU Suceava va cuprinde măsuri și recomandări pentru gestionarea alertelor în unitățile de învățământ și pentru coordonarea reacției cadrelor didactice și elevilor.
Necesitatea documentului a fost discutată în contextul incidentului de joi dimineață, când o dronă de mici dimensiuni a pătruns în spațiul aerian al României și s-a prăbușit în apropiere de Solca. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.
Accesul la servicii medicale, discutat în Colegiul Prefectural
Pe ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural s-a aflat și accesul populației la serviciile medicale și activitatea sistemului de asigurări de sănătate în 2026.
Reprezentanții DSP Suceava, CAS Suceava și Colegiului Medicilor Suceava au prezentat situația asistenței medicale primare, distribuția medicilor de familie și gradul de acoperire a populației, fiind discutate și măsuri pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale.
Necesarul de lemn de foc pentru sezonul rece
O altă temă a vizat disponibilitatea lemnului de foc pentru populație și instituțiile publice în sezonul rece. Situația a fost prezentată de reprezentanții Direcției Silvice Suceava.
Ședința, desfășurată în Sala Unirii a Palatului Administrativ, a fost prezidată de prefectul Bogdan George Păstrăv, alături de subprefectul Camelia Damian.
Referitor la incidentul care a determinat transmiterea mesajului RO-Alert, prefectul a precizat că situația este sub control, nu au fost înregistrate victime sau pagube la infrastructura publică, iar activitățile din județ se desfășoară în condiții normale.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-toate-paginile.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-prima-pagina.png)


