Județul Suceava » Știri » Avaria tehnică de la Registrul Auto Român a fost remediată, iar Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al Județului Suceava și-a reluat activitatea cu publicul

Avaria tehnică de la Registrul Auto Român a fost remediată, iar Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al Județului Suceava și-a reluat activitatea cu publicul

Instituția Prefectului – Județul Suceava a anunțat că avaria tehnică de la nivelul Registrului Auto Român (RAR), care a perturbat activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al Județului Suceava, a fost remediată.

Activitatea serviciului a revenit la normal.

Cetățenii care au avut programări în data de marți, 10 Iunie 2025, și nu au putut beneficia de serviciile instituției din cauza defecțiunii serverelor, sunt informați că se pot prezenta la ghișee pentru soluționarea dosarelor.

Aceștia pot veni în oricare dintre zilele următoare, în timpul programului de lucru, fără a fi necesară o reprogramare online.

Conducerea instituției a mulțumit cetățenilor pentru înțelegere și și-a cerut scuze pentru disconfortul creat de această problemă tehnică de la nivel național.

Scroll to Top