O femeie de 61 de ani din satul Petia, comuna Bunești, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată în zona gâtului de fiul său, în vârstă de 39 de ani.
Incidentul s-a produs sâmbătă, 19 Septembrie 2026.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie raportată la tentativă de omor.
Femeia s-a refugiat într-o cultură de porumb
Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată în jurul orei 14:45 chiar de către victimă. Potrivit polițiștilor, femeia a reușit să fugă din locuință după agresiune, luându-și telefonul și refugiindu-se într-o cultură de porumb din apropiere.
Primul echipaj de poliție ajuns în zonă a găsit-o cu o plagă înjunghiată la nivelul gâtului și cu o hemoragie puternică.
Polițiștii au folosit pansamente din trusa de prim ajutor și au realizat hemostaza primară, reușind să oprească sângerarea până la sosirea echipajului medical.
Conflictul ar fi izbucnit în locuința femeii
Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat că, în jurul orei 14:30, între femeie și fiul său ar fi izbucnit un conflict în locuința din Petia, pe fondul consumului de alcool de către bărbat.
La un moment dat, acesta ar fi luat un cuțit de pe o masă și și-ar fi lovit mama în zona gâtului.
Un al doilea echipaj de poliție s-a deplasat la locuință pentru identificarea suspectului. Potrivit IPJ Suceava, bărbatul se afla sub influența alcoolului și avea un comportament necooperant și agresiv, fiind imobilizat și încătușat.
Victima a fost transportată la Iași
Un echipaj medical de tip C2 din Fălticeni a preluat victima, care era conștientă și prezenta o plagă latero-cervicală stângă.
După stabilizare, femeia a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore
Cercetările au fost preluate de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
În urma probelor administrate, bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru violență în familie raportată la tentativă de omor. Acesta urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-1200x1200-toti-la-masa.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-600x300-toti-la-masa.png)