Consiliul Local Suceava a aprobat astăzi, 23 Decembrie 2025, noile niveluri ale taxelor și impozitelor locale pentru anul fiscal 2026.
Decizia a inclus indexarea generală cu 5,6% (rata inflației), dar și aplicarea unor majorări semnificative impuse de legislația națională.
Creșteri masive la impozitele pe proprietate și gunoi
Cele mai mari scumpiri vor fi resimțite de suceveni la impozitele pe locuințe și la taxa de salubrizare
Impozitul pe clădiri. Bazele de impozitare au fost majorate conform prevederilor guvernamentale, ceea ce va duce la creșteri efective de 70-80% sau chiar 100%, în funcție de zona în care este situat imobilul.
Taxa de salubrizare. A fost decisă o majorare de 66,66%. Persoane fizice: crește de la 15 lei la 25 lei / persoană / lună. Persoane juridice: crește de la zece lei la 15 lei / angajat / lună.
Surpriză la auto: scad impozitele clasice, apar taxe pentru electrice
O situație inedită apare în cazul mijloacelor de transport. În timp ce impozitele pentru mașinile cu tracțiune mecanică (clasice) vor scădea, proprietarii de vehicule „verzi” își pierd gratuitatea totală. Mașini electrice: se introduce o taxă anuală fixă de 40 de lei. Mașini clasice: impozitele pentru acestea scad.
Alte taxe și facilități fiscale
Consiliul Local a menținut cotele adiționale la nivelul anului 2025 (exemplu 50% pentru clădiri nerezidențiale) și bonificația pentru plata integrală anticipată.
Bonificație. Se păstrează reducerea de 10% pentru plata integrală a impozitelor pe clădiri, terenuri și mașini până la primul termen de plată.
Taxa de divorț. Procedura administrativă va costa 1.182 lei.
Anulare datorii mici. Creanțele fiscale restante mai mici de 40 de lei aflate în sold la 31 Decembrie 2025 se anulează.
Noile taxe și impozite intră în vigoare începând cu 1 Ianuarie 2026.


