Asociația Casa lui Patrocle organizează, în perioada 24-28 August 2026, o nouă campanie de sterilizare a câinilor și pisicilor în municipiul Suceava.
Campania se va desfășura la un cabinet veterinar partener din Suceava și beneficiază de sprijinul organizației europene pentru protecția animalelor Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz – SUST. La acțiune vor participa și medicii veterinari de la Nomad Vet Association.
Reprezentanții Casei lui Patrocle îi îndeamnă pe suceveni să aducă la sterilizare atât animalele pe care le au în gospodării, cât și câinii și pisicile fără stăpân de care au grijă în comunitate.
Organizatorii atrag atenția că sterilizarea reprezintă una dintre principalele modalități prin care poate fi redus numărul animalelor abandonate și al puilor care ajung ulterior pe străzi sau în adăposturi.
„Cu toții ne-am săturat de suferință, de animale fără stăpân, de animale rănite, abandonate sau călcate de mașini. Adăposturile sunt pline”, transmit reprezentanții asociației.
Participarea se face pe bază de programare. Persoanele interesate trebuie să trimită un SMS sau un mesaj cu textul „STERILIZARE” la numărul +4 0742 563 928.
Ulterior, organizatorii vor solicita informații despre animal, precum specia, vârsta, greutatea și localitatea de proveniență, și vor comunica locația exactă, ziua și ora programării.
Campania se desfășoară timp de cinci zile, între 24 și 28 August 2026, iar organizatorii fac apel la distribuirea informației pentru ca acțiunea să ajungă la cât mai mulți proprietari și îngrijitori de animale.



