Lotul de tir al Colegiului Național Militar Ștefan cel Mare (CNMSM) din Câmpulung Moldovenesc a demonstrat din nou constanță, disciplină și o pregătire la cel mai înalt nivel.
Pentru al cincilea an consecutiv, elevii ștefăniști s-au clasat pe primul loc în cadrul competiției, reușind nu doar să câștige, ci și să ridice semnificativ standardele.
La proba pe echipe, lotul sucevean a obținut un total de 1035 de puncte, stabilind astfel un nou record al competiției și devansând clar celelalte colegii militare din țară.
Podium complet sucevean și record doborât la individual
Performanțele remarcabile au continuat și la proba individuală, acolo unde sportivii din Câmpulung Moldovenesc au acaparat întreg podiumul. Eleva caporal Sara Ioana Bărbuță a strălucit în mod deosebit, clasându-se pe Locul I și doborând recordul precedent cu un scor excelent de 231 de puncte, dând dovadă de concentrare maximă și precizie.
Clasamentul final pe echipe – proba de TIR
- Locul I: CNMSM Câmpulung Moldovenesc – 1035 puncte;
- Locul II: CNMDC Breaza – 904 puncte;
- Locul III: CNMMV Alba Iulia – 797 puncte;
- Locul IV: CNMTV Craiova – 678 puncte;
- Locul V: CNMAI Constanța – 387 puncte.
Clasamentul final individual – proba de TIR
- Locul I: elev caporal Sara Ioana Bărbuță (CNMSM Câmpulung Moldovenesc) – 231 puncte;
- Locul II: elev sergent Iulian Albert (CNMSM Câmpulung Moldovenesc) – 223 puncte;
- Locul III: elev fruntaș Adrian Macovei (CNMSM Câmpulung Moldovenesc) – 212 puncte.
Zeci de ore de antrenament și dedicare
Reprezentanții colegiului subliniază că aceste rezultate excepționale sunt rodul unei munci susținute, al zecilor de ore de antrenament și al dorinței elevilor de a-și reprezenta instituția cu onoare.
Echipa de succes a fost formată din elevul sergent Iulian Albert, elevul sergent Denisa Vasilica Chiriac, elevul caporal Sara Ioana Bărbuță, elevul caporal Larisa Denisa Butnariu și elevul fruntaș Adrian Macovei.
Reușita tinerilor trăgători a fost susținută și ghidată de profesionalismul celor care au stat în spatele fiecărui antrenament: Lt. Col. (r.) Florian Băcanu și Plt. Adj. Daniel Constantin Pintilei. Exigența acestora în a modela tehnica fiecărui sportiv a insuflat elevilor încrederea necesară pentru a obține aceste rezultate exemplare.



