Joi, 15 Mai 2025, a avut loc o coliziune între un tren și un autoturism în localitatea Păltinoasa la o trecere la nivel cu calea ferată de pe DN 2E.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 5:15, iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Din fericire, cei doi ocupanți ai autoturismului erau conștienți și cooperanți, iar după ce au fost monitorizați de către pompierii paramedici SMURD, au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-toate-paginile.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-prima-pagina.png)


