Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat vineri, 14 Noiembrie 2025, finalizarea lucrărilor de modernizare la un alt drum județean important, DJ 176.
Anunțul vine în completarea bilanțului primului an de mandat, în care au fost prezentați 105 kilometri de infrastructură rutieră reabilitată.
Investiție finanțată prin Anghel Saligny
Lucrările au fost recepționate pe un tronson de aproape 6 kilometri, între localitățile Brodina și Brodina de Jos, un drum considerat foarte important pentru locuitorii din zonă.
Investiția totală se ridică la 20,6 milioane de lei și a fost finanțată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Proiect preluat și finalizat într-un an
Gheorghe Șoldan a precizat că, la preluarea mandatului (octombrie 2024), stadiul fizic al acestui proiect era de doar 65%. Lucrările au fost accelerate și finalizate în mai puțin de un an.
Pe lângă asfaltare, proiectul a inclus lucrări complexe pentru siguranța circulației: au fost amenajate șanțuri betonate, podețe noi și zone consolidate cu gabioane. De asemenea, au fost construite trei poduri noi peste pâraiele Negru și Brodina, unul de 18 metri și două de aproximativ 30 de metri.



