Consiliul Județean Suceava finanțează, cu 50.000 de lei, proiectul „Tabăra RESPIRO – Susținem performanța pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție socială din județul Suceava” derulat de Asociația Teona Ariana Suceava.
Tabăra se desfășoară la pensiunea La Brazi din comuna Vama și este destinată copiilor și tinerilor din sistemul de protecție socială care au obținut rezultate foarte bune la învățătură, artă și sport.
Diplome oferite în cadrul campaniei „Susținem Performanța”
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, și directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Ionuț Adomniței, s-au întâlnit cu participanții și le-au înmânat diplome în cadrul campaniei „Susținem Performanța”.
Reprezentanții administrației județene au transmis că proiectul urmărește încurajarea copiilor care obțin rezultate deosebite, în ciuda dificultăților cu care se confruntă.
Zeci de copii premiați
Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, campania „Susținem Performanța”, organizată din anul 2018, a premiat până în prezent 633 de copii și tineri din sistemul de protecție socială.
În acest an au fost recompensați 34 de copii și tineri, dintre care 15 provin de la Așezământul de Copii Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuți, iar 19 sunt din plasament familial, asistență maternală și centre rezidențiale. Mediile lor școlare au fost cuprinse între 9,05 și 10.
Parte din programul anual de finanțare
Proiectul este unul dintre cele 72 finanțate în acest an de Consiliul Județean Suceava prin Legea nr. 350/2005, program care sprijină inițiative din domeniile sportului, culturii, tineretului, educației civice, sănătății publice și asistenței sociale.



