Județul Suceava » Știri » Doi șoferi care circulau pe drumurile publice deși aveau permisele de conducere suspendate s-au ales cu dosare penale în urma unor controale ale polițiștilor suceveni

Doi șoferi care circulau pe drumurile publice deși aveau permisele de conducere suspendate s-au ales cu dosare penale în urma unor controale ale polițiștilor suceveni

Polițiștii suceveni au întocmit vineri, 4 iulie, două dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, după ce au depistat în trafic doi bărbați care aveau acest drept suspendat.

Unul dintre șoferi, oprit în Rădăuți, avea și o alcoolemie contravențională și Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată.

În Rădăuți, vineri dimineață, la ora 2:11, comportamentul neadecvat în trafic al unui șofer de 53 de ani a atras atenția unei patrule de poliție. După ce a fost interceptat, verificările în baza de date au arătat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat. Mai mult, acesta avea o alcoolemie de 0,36 mg/l în aerul expirat și circula cu un autoturism cu ITP-ul expirat. Șoferul a fost sancționat contravențional pentru aceste nereguli, și s-a ales și cu dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat.

În Șcheia, în aceeași zi, la ora 14:00, pe DN 17, polițiștii au oprit pentru un control de rutină un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din Vama. Și în cazul său, verificările au indicat faptul că avea dreptul de a conduce suspendat. Testul de alcoolemie a fost negativ, însă și pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Poliția reamintește că șofatul cu permisul suspendat, anulat sau fără a deține acest drept constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului Penal.

Scroll to Top