Județul Suceava » Știri » Două transporturi ilegale de lemn, unul cu aviz necorespunzător și altul fără niciun document, au fost oprite de polițiști în județul Suceava, ambii șoferi fiind amendați, iar marfa confiscată

Două transporturi ilegale de lemn, unul cu aviz necorespunzător și altul fără niciun document, au fost oprite de polițiști în județul Suceava, ambii șoferi fiind amendați, iar marfa confiscată

Polițiștii suceveni au interceptat la finalul săptămânii trecute două transporturi ilegale de material lemnos, în localitățile Arbore și Marginea.

În ambele cazuri, șoferii au fost sancționați contravențional, iar întreaga cantitate de lemn, în total peste 7 metri cubi, a fost confiscată.

Joi, 19 Iunie 2025, pe DN 2K, în comuna Arbore, polițiștii din Solca au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 60 de ani din Rădăuți. Deși șoferul a prezentat un aviz „non-SUMAL”, polițiștii au stabilit că, în calitatea sa de transportator profesionist, acesta avea obligația legală de a folosi un aviz electronic SUMAL. Mai mult, la inventarierea de la Ocolul Silvic Solca, s-a constatat că în mașină se aflau 3,38 metri cubi de lemn de foc, față de cei 2,49 mc declarați pe avizul neconform. Șoferul a fost amendat cu 5.000 de lei, iar lemnul a fost confiscat.

Vineri dimineață, 20 Iunie 2025, la ora 2:55, în comuna Marginea, o patrulă de poliție a oprit o altă autoutilitară. Conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani din Sucevița, transporta lemn de foc (fag și plop) și a recunoscut că nu deține niciun fel de document de proveniență, fapt confirmat și de aplicația SUMAL. În urma inventarierii la Ocolul Silvic Marginea, s-a stabilit cantitatea de 4,10 metri cubi de lemn, în valoare de 849 de lei, care a fost confiscată. Și acest șofer a fost sancționat contravențional.

Acțiunile Inspectoratului de Poliție Județean Suceava pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice sunt continue, polițiștii acționând permanent pentru a verifica legalitatea transporturilor de material lemnos pe drumurile publice.

Scroll to Top