Clădirea Muzeului de Științele Naturii din Suceava va intra într-un amplu proces de renovare și eficientizare energetică, investiția fiind finanțată prin fonduri europene nerambursabile, a anunțat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
Contractul de finanțare a fost semnat recent, iar administrația județeană a finalizat deja procedura pentru execuția lucrărilor. Contractul a fost atribuit asocierii ROVALSTONE SRL – TEST PRIMA SRL, pentru aproximativ 5,8 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de 24 de luni.
Pentru a scurta perioada până la începerea efectivă a lucrărilor, Consiliul Județean a organizat licitația cu clauză suspensivă, înainte de finalizarea procedurilor pentru obținerea finanțării.
„Am câștigat astfel câteva luni bune. Dacă am fi început abia acum procedurile de achiziție, lucrările ar mai fi avut de așteptat până la finalizarea licitațiilor”, a explicat Gheorghe Șoldan.
Ce lucrări vor fi realizate
Proiectul prevede refacerea completă a șarpantei și a învelitorii, izolarea termică a imobilului și înlocuirea tâmplăriei exterioare.
Vor fi modernizate instalațiile de încălzire și de producere a apei calde, inclusiv prin utilizarea unor surse regenerabile de energie. De asemenea, vor fi refăcute instalațiile de iluminat și vor fi montate sisteme de climatizare și ventilare.
Investiția include și amenajări și recompartimentări interioare.
Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, contribuția Consiliului Județean Suceava fiind de 2% din valoarea eligibilă.
Muzeul de Științele Naturii este una dintre cele patru clădiri publice din municipiul Suceava pe care administrația județeană intenționează să le reabiliteze cu fonduri europene. Celelalte sunt fosta Casă a Prieteniei de pe Aleea Ion Grămadă, fostul Centru „Speranța” de pe strada Oituz, numărul 15 și clădirea de pe strada Vasile Bumbac, numărul 14.
Pentru toate cele patru imobile, Consiliul Județean Suceava a organizat în avans licitațiile cu clauză suspensivă, astfel încât lucrările să poată începe mai rapid după asigurarea finanțării.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-toate-paginile.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-prima-pagina.png)
