Județul Suceava » Știri » Nu consumați alcool și vă urcați la volan!

Nu consumați alcool și vă urcați la volan!

La data de 7 Decembrie 2024, ora 1:20, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, în timp ce efectua activitiăți de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe Calea Unirii din municipiul Suceava, a oprit un autoturism întrucât a depășit limita legală de viteză.

În timpul activității de legitimare a conducătorului auto, dinspre centrul municipiului Suceava înspre cartierul Burdujeni, polițiștii au observat un alt autoturism care circula sinuos, împrejurări în care s-a procedat la interceptarea și oprirea sa. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 37 ani. Acesta a fost supus unei testări cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la UPU Suceava, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

La 7 Decembrie 2024, în jurul orei 3:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, în timp ce acționau conform planului de acțiune pentru combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pe strada Calea Cernăuți de pe raza orașului Vicovu de Sus au oprit pentru control autoturisml condus de către un tânăr de 20 ani din oraș Vicovu de Sus. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, șoferul a fost condus la Spitalul Spitalul Municipal Sfinții Doctori Cosma și Damian din Rădăuţi, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de conducere sub influența alcoolului.

La data de 6 Decembrie 2024, ora 12:58, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza satului Râșca s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un conducător de moped. Din primele cercetări reiese faptul că un bărbat, în timp ce conducea un moped pe DC Râșca, nu a adaptat viteza la condițiile de drum si a derapat, căzând și accidentându-se. Bărbatul nu este posesor de permis de conducere și a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată s-a stabilit faptul că mopedul pe care îl conducea nu este înmatriculat/înregistrat. Polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

La data de 7 Decembrie 2024, ora 14.00, echipajul de poliție din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, efectuând activități de control și supraveghere a traficului rutier pe DJ 175 de pe raza comunei Fundu Moldovei, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula din direcția DJ 175, Pojorâta, spre comuna Breaza. În autoturism a fost identificat un bărbat care ocupa locul destinat conducătorului auto și care a prezentat pentru control cartea de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și polița RCA, documente ce se aflau în termenul de valabilitate. În continuare s-a stabilit că persoana care ocupa locul destinat conducătorului auto este un bărbat de 55 ani cu domiciliul în comuna Fundu Moldovei care era singur în autoturism și care nu purta centura de siguranță. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea lui cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind transportat la unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, șoferul a fost sancționat contravențional. În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă care va fi soluționată procedural conform sarcinilor trasate de procurorul de caz.

Scroll to Top