Un incendiu de proporții a izbucnit vineri, 9 Ianuarie 2026, la o gospodărie din localitatea Măriței, provocând pagube materiale însemnate. Focul a pornit de la o neglijență în construcția sistemului de încălzire.



Mobilizare de forțe la fața locului
Alarma s-a dat la ora 12:20, prin apel la 112. La fața locului s-au deplasat de urgență militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, sprijiniți de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Dărmănești. Echipajele au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat, cuprinzând casa de locuit, adăpostul de animale și anexele. Misiunea a fost cu atât mai dificilă cu cât toate construcțiile erau corp comun, existând un risc major de propagare la o a doua casă de locuit situată în aceeași curte.
Pagube pe 250 de metri pătrați
După mai bine de trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat la ora 15:40.
Bilanțul pagubelor este însă unul grav: au ars casa de locuit, bucătăria de vară, o magazie, depozitul de furaje și adăpostul de animale, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 250 de metri pătrați.
Focul a distrus mobilier, electrocasnice, materiale textile și circa cinci tone de cereale. De asemenea, fațada celei de-a doua locuințe a fost degradată pe o suprafață de 20 de metri pătrați.
Cauza și bunurile salvate
Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza efectului termic generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din jur.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești. Intervenția pompierilor a salvat cea de-a doua casă de locuit, un saivan de animale, o magazie de lemne și alte anexe gospodărești.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-1200x1200-toti-la-masa.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-600x300-toti-la-masa.png)