Ziua de vineri, 23 Mai 2025, a fost marcată de două accidente rutiere în care șoferii au pierdut controlul volanului și au ieșit de pe carosabil, în zona Rădăuți și în comuna Frumosu.
Bilanțul total al celor două evenimente este de patru persoane rănite ușor. În ambele cazuri, conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Răsturnat cu mașina pe centura Rădăuțiului
În jurul orei 10:30, pe centura ocolitoare a municipiului Rădăuți (DN CRD), un bărbat în vârstă de 76 de ani, din comuna Burla, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Autoturismul său a părăsit șoseaua prin dreapta și s-a răsturnat pe un teren agricol. În urma accidentului, șoferul a suferit leziuni ușoare, iar mașina a fost avariată.
Trei răniți după o ieșire în decor la Frumosu
La scurt timp, în jurul orei 11:10, a avut loc un alt incident în comuna Frumosu. Un șofer care conducea un autoturism pe drumul comunal DC33 Deia a părăsit, de asemenea, partea carosabilă. În acest caz, au rezultat trei victime cu răni ușoare: conducătorul auto și două pasagere aflate în mașină.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului în ambele situații. Testările cu aparatul etilotest au fost negative pentru ambii șoferi, acestora fiindu-le recoltate și probe de sânge, conform procedurii. În ambele cazuri, s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la producerea accidentelor.


