Incendiul izbucnit vineri, 9 Octombrie 2026, în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea a fost lichidat luni, 12 Octombrie 2026, la ora 8:00, după patru zile de intervenții.
Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 15 hectare de pădure. Nu au fost înregistrate victime.
Peste o sută de persoane mobilizate pentru stingerea incendiului
La intervenție au participat peste o sută de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și voluntari ai serviciilor pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul vegetației de pe sol, în subteran și la coronamentul unor arbori.
Intervenția a fost îngreunată de terenul montan abrupt, vântul puternic și accesul dificil al autospecialelor în apropierea focarelor.
Pentru alimentarea cu apă, pompierii au instalat sisteme de motopompe și bazine pe distanțe de peste cinci sute de metri. Au fost utilizate și tractoare forestiere pentru transportul apei, iar într-un pârâu din zonă a fost amenajată o captare temporară.
Focarele subterane au necesitat intervenții suplimentare
Incendiul a fost localizat încă din prima zi, fiind împiedicată extinderea flăcărilor către alte suprafețe împădurite.
Operațiunile au continuat însă pe parcursul weekendului, deoarece focul se manifesta și subteran, într-un strat de litieră cu grosimi de peste 30–40 de centimetri, care conținea turbă.
Pompierii și lucrătorii silvici au răscolit și inundat zonele fumegânde pentru stingerea focarelor ascunse.
Luni, 12 Octombrie 2026, la ora 8:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina din Suceava a anunțat lichidarea incendiului.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-toate-paginile.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-prima-pagina.png)

