Cea de-a doua etapă de consultare publică pentru proiectul centrului SPA și de agrement din Cacica va avea loc vineri, 11 Septembrie 2026, de la ora 14:00, la Căminul Cultural.
Proiectul este pregătit de Consiliul Județean Suceava și Primăria Cacica pentru a fi depus în vederea obținerii unei finanțări europene.
Va fi prezentată prima variantă a soluției tehnice
În cadrul întâlnirii va fi prezentată și discutată o primă variantă a soluției tehnice, elaborată de proiectant pe baza propunerilor și observațiilor formulate în prima etapă de consultare.
Prima întâlnire a avut loc pe 28 iulie 2026, tot la Căminul Cultural din Cacica. La consultări au participat locuitori ai comunei, reprezentanți ai școlilor, serviciilor sociale și comunităților locale, operatori economici, tineri, seniori și persoane din grupuri vulnerabile.
Propuneri pentru activitățile viitorului centru
Pe baza chestionarelor și a discuțiilor din grupurile de lucru a fost întocmit un raport privind principalele nevoi și propuneri ale participanților.
Printre ideile formulate se numără organizarea unor cursuri de înot și activități sportive, programe pentru copii, tineri și seniori, ateliere educaționale și evenimente culturale, precum și amenajarea unor spații verzi și locuri de joacă.
Participanții au propus și valorificarea sării și a apei sărate, precum și promovarea Salinei Cacica și a tradițiilor locale.
Proiectul urmează să fie pregătit pentru finanțare europeană
Concluziile celei de-a doua etape de consultare vor fi luate în considerare la definitivarea soluției tehnice și la pregătirea proiectului pentru depunerea în vederea obținerii finanțării europene.
Persoanele care au idei sau propuneri pentru viitorul centru SPA și de agrement le pot transmite în continuare la adresa de e-mail primariacacica@yahoo.com.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-1200x1200-toti-la-masa.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-600x300-toti-la-masa.png)
