Angajații TPL Suceava au primit vești bune pe final de an.
După o perioadă lungă în care veniturile au fost „înghețate”, conducerea societății și Consiliul de Administrație au aprobat o serie de măsuri menite să compenseze scăderea puterii de cumpărare. Decizia vine ca urmare a negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative („Autobuzul” și „Transport public”).
Cum se aplică majorările
Măsurile aprobate vizează două componente principale: indexarea salariilor cu rata inflației și creșterea valorii tichetelor de masă.
Valoarea nominală a tichetului crește considerabil, de la 20 de lei la 45 de lei.
Salariile șoferilor se indexează cu 11,99% (corespunzător Indicelui Prețurilor de Consum mai 2024 – octombrie 2025).
Salariile celorlalți angajați se vor indexa cu 13,35% începând cu data de 1 Ianuarie 2026 (corespunzător IPC ianuarie 2024 – octombrie 2025).
Directorul general, Gabriel Petruc, a fost mandatat să negocieze și să semneze actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă pentru implementarea acestor decizii.
Societatea este pe profit, fără subvenții
Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, și-a exprimat acordul pentru acest pachet salarial, subliniind performanța economică a societății de transport, care gestionează acum și transportul metropolitan.
Paradoxul măsurilor de austeritate
Măsurile vin să corecteze o situație inechitabilă. Deși mulți angajați TPL sunt încadrați cu salariul minim pe economie și nu au statut de funcționari publici, asupra lor s-au răsfrânt în trecut măsuri de austeritate bugetară, doar pentru că acționarul unic al societății este Consiliul Local Suceava.


