Județul Suceava » Știri » Trenurile de pe ruta spre Cluj-Napoca vor circula cu 160 km/h după modernizarea tronsonului Pojorâta – Suceava

Trenurile de pe ruta spre Cluj-Napoca vor circula cu 160 km/h după modernizarea tronsonului Pojorâta – Suceava

Tronsonul de cale ferată Pojorâta – Suceava, cu o lungime de aproximativ 85 de kilometri, a fost inclus de Ministerul Transporturilor pe o listă de modernizare capitală.

Proiectul este considerat o lucrare de utilitate publică de interes național.

Un proiect în faza de avizare

Conform publicației Club Feroviar, proiectul se află în prezent în faza de consultare publică pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Investiția face parte din obiectivul mai larg „Modernizarea liniei de cale ferată Apahida-Suceava, Subsecțiunea 3: Pojorâta-Suceava”.

Valoarea totală estimată a investiției este de 11.433.478 mii lei (peste 11 miliarde de lei, echivalentul a 2,25 miliarde de euro). Durata de execuție a lucrărilor a fost stabilită la 60 de luni (cinci ani).

Dublarea vitezei de circulație

Lucrarea presupune intervenții capitale care vor permite, practic, o dublare a vitezei de circulație. Obiectivul este creșterea vitezei maxime la 120 km/h pentru trenurile de marfă și la 160 km/h pentru trenurile de călători.

În prezent, viteza maximă pe acest tronson este de 80 km/h, însă acest maxim este atins doar pe anumite porțiuni, multe altele având restricții de viteză și mai mari din cauza problemelor tehnice.

Impactul investiției

Deși mai este o cale lungă până la începerea efectivă a lucrărilor, demararea procedurilor oficiale reprezintă un pas important. O linie modernizată pe acest sector, pe care circulă trenurile spre Cluj-Napoca, ar reduce considerabil durata călătoriilor și ar crește atractivitatea transportului feroviar spre stațiunile Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

Scroll to Top