Duminică seară, 3 Mai 2026, un apel la numărul de urgență 112 înregistrat la ora 19:54 anunța izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Slobozia Sucevei.
Pentru gestionarea rapidă a situației, autoritățile au alocat forțe importante.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Rădăuți și-au unit eforturile cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din localitățile Grănicești, Milișăuți și Volovăț.
Intervenție contracronometru pentru salvarea locuinței
La fața locului au ajuns cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD. În momentul sosirii primelor echipaje, flăcările se manifestau violent la un adăpost de animale, existând un risc iminent de propagare la casa de locuit aflată în imediata vecinătate.
Bilanțul pagubelor și cauza incendiului
Datorită acțiunii susținute a forțelor de intervenție, focul a fost localizat și lichidat înainte de a distruge întreaga gospodărie, însă flăcările au lăsat în urmă pagube materiale: a ars acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați și s-au făcut scrum circa 60 de baloți de fân, care erau depozitați în podul anexei.
În urma evaluărilor de la fața locului, pompierii au stabilit că focul a pornit, cel mai probabil, din cauza unor scântei sau a jarului purtat de vânt, care au căzut pe materiale combustibile din curte.
Animale evacuate la timp
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime omenești. Mai mult, pe lângă salvarea integrală a casei de locuit, pompierii au reușit să evacueze la timp din adăpostul cuprins de flăcări două bovine și o suină, animalele scăpând nevătămate.




