Un bărbat de 41 de ani din orașul Frasin a fost reținut sâmbătă dimineață de polițiști pentru distrugere prin incendiere.
În urma unui conflict cu concubina sa, pe fondul consumului de alcool, bărbatul a dat foc unor piese de mobilier în curte, iar flăcările s-au extins la magazia unui vecin.
Fapta a avut loc vineri seara, 11 iulie, în jurul orei 22:00. După o ceartă, bărbatul a amenințat că va incendia bunurile partenerei sale. La scurt timp, a stropit cu benzină o masă și un scaun din curte și le-a dat foc. Deoarece mobilierul era aproape de gardul vecinilor, focul s-a propagat la o magazie a acestora.
Inițial, focul a fost stins de bărbat, concubina sa și vecini, fără a apela la 112. Însă, pentru că nu a fost lichidat complet, incendiul a reizbucnit la magazia vecinilor în jurul orei 23:50, moment în care a fost solicitat și ajutorul pompierilor. Intervenția acestora a dus la descoperirea cauzei reale a incendiului.
Polițiștii s-au autosesizat și au documentat întreaga situație. A fost aplicat și un formular de evaluare a riscului pentru concubină, rezultând un pericol iminent, însă aceasta s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
Chiar și în aceste condiții, în baza probatoriului administrat pentru fapta de incendiere, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru distrugere prin incendiere, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.


