Un bărbat de 50 de ani din comuna Vama a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc și este cercetat penal, după ce, la data de 26 Iunie 2025, și-a agresat și amenințat fratele mai mare.
În urma incidentului, polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.
Potrivit polițiștilor de la Secția 14 Poliție Rurală Vama, incidentul a avut loc joi dimineață, 26 iunie, în jurul orei 06:30. Victima, un bărbat de 58 de ani, a reclamat prin 112 că, în timp ce se întorcea de la magazin, a fost abordat de fratele său care, fără un motiv aparent, a început să-l amenințe cu acte de violență și apoi l-a lovit. Partea vătămată a refuzat să fie transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului și au stabilit că există un pericol iminent pentru victimă. Ca urmare, la solicitarea acestuia, a fost emis un ordin de protecție provizoriu valabil pentru cinci zile. Deși i s-a oferit posibilitatea, victima a refuzat ca agresorul să fie monitorizat cu o brățară electronică.
Pe lângă emiterea ordinului de protecție, polițiștii au dispus transportarea agresorului la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc în vederea internării. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de violență în familie și amenințare.


