Județul Suceava » Știri » Un bărbat și o femeie din Suceava au fost arestați pentru trafic de persoane și proxenetism

Un bărbat și o femeie din Suceava au fost arestați pentru trafic de persoane și proxenetism

Un bărbat de 57 de ani a fost arestat preventiv, iar o femeie de 36 de ani a fost plasată în arest la domiciliu, fiind cercetați pentru trafic de persoane și proxenetism. Cei doi sunt bănuiți că, sub paravanul unui salon de masaj, ar fi recrutat și exploatat sexual 17 persoane vulnerabile.

Un bărbat și o femeie din Suceava au fost arestați pentru trafic de persoane și proxenetism

Un bărbat și o femeie din Suceava au fost arestați pentru trafic de persoane și proxenetism

Cazul este instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) și procurorii DIICOT Suceava.

Potrivit anchetatorilor, activitatea infracțională s-ar fi desfășurat pe o perioadă lungă, din 2018 până în mai 2025. Cei doi suspecți, coasociați în firma care administra salonul, ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a victimelor (lipsa banilor, educație precară, fără sprijin familial), le-ar fi recrutat sub pretextul unui loc de muncă bine plătit și le-ar fi adăpostit pentru a le exploata sexual.

Sub aparenta activitate de masaj erotic, victimele ar fi fost determinate să practice prostituția, fiind angajate fără forme legale. Anchetatorii susțin că suspecții și-ar fi însușit 70% din banii obținuți de victime în urma actelor sexuale, sumele însușite de la o singură victimă ajungând, în unele cazuri, până la peste 333.000 de lei. Prejudiciul total este în curs de stabilire.

În urma probatoriului administrat, procurorii DIICOT Suceava au dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore în data de 24 iunie. Miercuri, 25 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 57 de ani și măsura arestului la domiciliu pentru femeia de 36 de ani.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Scroll to Top