Un copil în vârstă de cinci ani a murit în urma unui grav accident produs la Vadu Moldovei, după ce a fost lovit de un motocros.
La fața locului a fost trimis un echipaj de tip C al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Băiețelul a fost găsit în stop cardio-respirator și prezenta multiple traumatisme grave, printre care traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal și multiple fracturi deschise.
Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, care au continuat timp de aproximativ 50 de minute.
În ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.


