Un incendiu izbucnit de la un scurtcircuit a provocat pagube însemnate la o gospodărie din localitatea Gălănești, astăzi, 1 Iulie 2025.
Flăcările au distrus o parte din casă și mai multe anexe, iar mai multe animale au pierit. Proprietara, o femeie de 76 de ani, a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital.
Alarma a fost dată la 112 la ora 10:43. La fața locului a fost nevoie de o mobilizare de forțe, intervenind pompierii militari de la Detașamentul Rădăuți și serviciile voluntare din Gălănești, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Bilca și Voitinel, cu un total de opt autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul era generalizat la anexele gospodărești și la acoperișul casei, cu pericol de extindere la o locuință învecinată.
Incendiul, lichidat după aproximativ două ore, a distrus casa pe o suprafață de 40 de metri pătrați și anexele (depozit de furaje, adăpost de animale, magazie) pe circa 130 de metri pătrați. În incendiu au pierit un cal, doi porci și 15 păsări de curte. Proprietarii, un cuplu de vârstnici (80 și 76 de ani), au suferit atacuri de panică, femeia necesitând transport la spital. Pompierii au reușit să salveze o magazie și, cel mai important, casa vecinilor.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit la un conductor electric defect.













