O delegație de antrenori de la zececluburi de rugby din România, printre care și de la Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, a participat la un stagiu de formare de două săptămâni în Toulouse, capitala rugbyului francez.
Proiectul, denumit „EduSport for All 2.0”, este finanțat prin programul Erasmus+ și a fost coordonat direct de David Gérard, antrenorul echipei naționale a României.
Imersiune totală în cultura și metodologia rugbyului francez
În perioada 29 August 2025 – 14 Septembrie 2025, tehnicienii români au avut ocazia unică de a intra în culisele unora dintre cele mai prestigioase cluburi din lume. Ei au participat la sesiuni de antrenament și ateliere tactice la cluburi de elită precum Stade Toulousain (cel mai titrat club al Europei), Colomiers Rugby și Blagnac Rugby.
Antrenorii au observat metodele de pregătire și selecție a jucătorilor la toate categoriile de vârstă, au asistat la meciuri din campionatele de top ale Franței (Top 14 și Pro D2) și au purtat discuții cu staff-urile tehnice franceze și cu foști internaționali.
„O experiență care schimbă perspectiva”
Impactul stagiului a fost unul profund pentru participanți, care s-au declarat impresionați de profesionalismul, organizarea și, mai ales, de statutul pe care rugby-ul îl are în Franța.
„Pentru colegii din alte țări, rugbyul este un stil de viață, nu doar un sport. Primul meu gând când am ajuns în Franța a fost să profit la maxim de oportunitatea aceasta și să mă întorc în România într-o variantă mai bună a mea, ca antrenor”, a declarat Mihai Coca, de la CSȘ Gura Humorului.
La rândul său, selecționerul David Gérard a subliniat importanța unor astfel de experiențe: „Întâlnirea cu oameni diferiți, care au o altă viziune asupra rugbyului, le oferă tuturor șansa de a crește. Să sperăm că astfel de proiecte vor continua să susțină dezvoltarea rugbyului românesc.”
Cunoștințele, multiplicate la nivel național
Proiectul, implementat de Fundația Te Aud România în parteneriat cu Federația Română de Rugby, nu se oprește aici. Cunoștințele dobândite de antrenorii participanți vor fi multiplicate în comunitățile lor prin organizarea a cinci ateliere de lucru la nivel național, la care vor beneficia indirect de informații peste o sută de alți profesori și antrenori din țară. Scopul final este formarea unei noi generații de tehnicieni români conectați la standardele europene



