Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital în urma unui accident rutier petrecut în această dimineață, în localitatea Straja.
Autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat la ora 8:38. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Șoferul, singura persoană implicată în eveniment, a fost găsit conștient, cooperant și neîncarcerat. Acesta a primit primul ajutor la locul accidentului și, ulterior, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.





