Un tânăr de 22 de ani a fost salvat de pompierii militari în această după-amiază, joi, 24 Iulie 2025, după ce a rămas blocat în podul locuinței sale cuprinse de un incendiu, în localitatea Sfântu Ilie.
O vecină a suferit un atac de panică, ambele persoane fiind transportate la spital.
Incendiul a izbucnit într-o cameră de la parterul casei, generând degajări mari de fum. Tânărul, care se afla în interior, s-a refugiat în pod pentru a se feri de fumul gros. Pompierii sosiți la fața locului au pătruns în imobil și l-au evacuat în siguranță.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Suceava cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o mașină de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Tânărul salvat a fost preluat de echipajul medical cu intoxicație cu fum și o plagă la un picior.
O vecină de 76 de ani a suferit un atac de panică și a fost, de asemenea, preluată de salvatori.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), cu medic, a fost solicitat în sprijin. Ambele victime, conștiente și cooperante, sunt transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Flăcările, care au fost lichidate de pompieri, s-au manifestat pe o suprafață de circa 30 de metri pătrați, distrugând mobilier și aparate electrocasnice. Din păcate, fumul a deteriorat întregul imobil. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.



