Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS au organizat marți, 6 octombrie 2026, la Suceava, un eveniment dedicat Zilei Europene a Îngrijitorilor.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului european Arts4Care – „Creative expression for dementia well-being” și a abordat rolul îngrijitorilor formali și informali, demența și efectele acesteia asupra persoanelor afectate și a celor care le îngrijesc.
Atelier de art-terapie
În cadrul întâlnirii, reprezentanții celor două organizații au prezentat proiectul Arts4Care și au discutat despre provocările asociate îngrijirii persoanelor cu demență și despre nevoile îngrijitorilor.
Art-terapeutul Bianca Petroschi a susținut un atelier în care participanții au utilizat activități artistice pentru exprimarea emoțiilor și experiențelor.
Atelierul a urmărit explorarea modului în care activitățile creative pot susține comunicarea, interacțiunea și participarea persoanelor care întâmpină dificultăți de exprimare.
Proiect european derulat până în 2028
Arts4Care este coordonat de Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și se desfășoară în perioada 1 martie 2026 – 29 februarie 2028, prin programul Creative Europe al Uniunii Europene.
Proiectul reunește organizații din România, Grecia și Portugalia și urmărește dezvoltarea unor abordări creative, non-clinice, pentru îngrijirea persoanelor care trăiesc cu demență. Activitățile propuse includ storytelling, muzică, arte vizuale, teatru și fotografie.
La evenimentul de la Suceava au participat reprezentanți ai mai multor instituții și organizații din domeniul social și educațional, precum și membre ale comunității ucrainene din Suceava.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-1200x1200-toti-la-masa.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2026/09/p-600x300-toti-la-masa.png)
