La data de 27 Mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, au desfăşurat o amplă acţiune pentru documentarea și probarea activității infracționale în șapte dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, vizând fapte din sfera comercializării și traficului ilicit cu produse accizabile, în special țigări și bunuri suspuse taxelor vamale.
Din cercetările efectuate de către polițiști sub coordonarea procurorilor, au fost obținute date și indicii temeinice cu privire la preocupări de natură infracțională a mai multor persoane din zonele urbane și rurale arondate municipiului Suceava, care în perioada ianuarie – mai 2024 au depozitat, tranzitat sau comercializat țigarete de contrabandă și alte bunuri accizabile, inclusiv erbicide și insecticide, beneficiind de conexiuni interinfracționale și stabilind circuite infracționale pentru dezvoltarea activităților ilicite.
Astfel, la data de 27 Mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, sprijiniți de luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul IJJ Suceava, au pus în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Suceava, orașului Liteni, satul Roșcani, orașului Salcea, comuna Dumbrăveni, satul Sălăgeni, comuna Mitocu Dragomirnei și comuna Hănțești, în vederea completării probatoriului administrat în cadrul dosarelor penale.
De asemenea, au fost percheziționate 18 autovehicule.
În urma desfășurării percehzițiilor au fost constatate alte trei infracţiuni de contrabandă, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și o infracțiune la regimul substanțelor periculoase.
De asemenea, au fost identificate și indisponibilizate bunuri în valoare de circa 40.000 lei, respectiv țigarete de proveniență extra comunitară și duty-free diferite mărci; tutun mărunțit, împreună cu dispozitive de umplere a tuburilor de țigarete cu tutun; articole vestimentare, tricouri, treninguri, diferite mărci, purtătoare de marci protejate pe teritoriul României; recipiente cu lichid incolor cu trăsături specifice alcoolului etilic; recipiente de erbicid și insecticid.
În continuare, în vederea stabilirii cu exactitate a tututor aspectelor ce interesează cauza și conturării situației procesuale pentru fiecare persoană cercetată, se vor desfășura activități procedurale sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.