Județul Suceava » Știri » Transporturi ilegale de material lemnos interceptate și confiscate de către polițiști

Transporturi ilegale de material lemnos interceptate și confiscate de către polițiști

La data de 7 Noiembrie 2024, orele 18:30, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii dispuse pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița, o autoutilitară condusă de către un bărbat de 23 ani din comuna Sucevița, satul Voievodeasa, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei.

Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că bărbatul transporta materiale lemnoase, declarând faptul că nu deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, au fost efectuate verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitară nu a fost emis aviz de însoțire a materialelor lemnoase la data de 7 Noiembrie 2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a inventariat încărcătura, constatând că în autoutilitară se afla cantitatea de 5,217 metri cubi bușteni pentru gater, specia brad. Șoferul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 5,217 metri cubi bușteni pentru gater specia brad în valoare de 2.483 lei, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

La data de 7 Noiembrie 2024, ora 12:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au oprit pe strada Calea Bucovinei din orașul Vicovu de Sus o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 35 de ani din comuna Horodnic de Sus. Conducătorului auto i s-a solicitat să înmâneze documentele personale, ale autoutilitarei şi cele privitoare la materialul lemnos transportat, acesta prezentând documentele personale, ale autotutilitarei și un aviz de însoțire pentru cantitatea de 1,77 metri cubi material lemnos. S-a procedat la verificarea în aplicația SUMAL 2.0, iar în urma interogării a rezultat faptul că pentru autoutilitară există un aviz emis pentru cantitatea de 1,77 metri cubi material lemnos transportat. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată, s-a procedat la conducerea acestuia la Ocolul Silvic Putna. Organele silvice au inventariat materialul lemnos, rezultând cantitatea de 5,94 metri cubi lemn foc rășinoase. S-a constatat că șoferul a transportat cantitatea de 4,17 metri cubi lemn foc rășinoase în plus față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire. În conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 modificată s-a dispus confiscarea cantății de 4,17 m3 lemn foc rășinoase, în valoare de 717 lei, aceasta fiind predată în custodia Ocolului Silvic Putna. Față de conducătorul auto s-a dispus măsura sancționării contravenționale.

La data de 6 Noiembrie 2024, ora 8:00, în timp ce polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata executau activități pe linie de poliție rutieră pe raza comunei Adâncata au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat de 31 ani, din localitatea Bogata, comuna Baia, care nu a putut prezența documente legale de proveniență și transport pentru materialul lemnos. Acesta a fost condus la sediul Ocolului Silvic Adâncata unde a fost sancționat contravențional, dispunându-se în același timp confiscarea cantității de 3,18 metri cubi lemn foc stejar în valoare de 884 lei care a fost predată inginerului silvic.

La 6 Noiembrie 2024, orele 18:35, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, raza comunei Marginea, o autoutilitară condusă de către un bărbat din comuna Volovăț care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei. Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, declarând că nu deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, s-a efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitara în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 6 Noiembrie 2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a inventariat încărcătura de materiale lemnoase. Astfel, s-a constatat că în autoutilitara se afla cantitatea de 5,12 metri cubi lemn gater specia molid. Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 5,12 metri cubi lemn gater specia molid în valoare de 2.437 lei, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

La data de 6 Noiembrie 2024, ora 18:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau activitați specifice de serviciu pe raza comunei Bilca au depistat un vehicul și care transporta material lemnos fără documente de proveniență. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat din localitatea Frătăuții Vechi care a prezentat organelor de poliție cartea de identitate, permisul de conducere și documentele autoturismului, însă fiind întrebat despre documentele de transport ale materialului lemnos, acesta a declarat că nu deține un aviz de însoțire sau alte documente de proveniență. În urma verificărilor efectuate în bazele de date am stabilit că nu există un aviz de însoțire a materialului lemnos transportat, motiv pentru care mijlocul de transport a fost însoțit de către echipajul de poliție la depozitul aparținând Ocolului Putna, unde cu spijinul personalului silvic, s-a procedat la invenatarierea materialului lemnos transportat ilegal, rezultând o cantitate totală de 2,58 metri cubi buștean gater molid în valoare totală de 1.228 lei. Șoferul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat a fost predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

Scroll to Top