Poliţiştii suceveni au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă de natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.
Toleranță Zero față de cei care încalcă și desconsideră legea prin acte de violență stradală și prin săvârșirea de infracțiuni indiferent de natura acestora.
Societatea modernă trebuie să își armonizeze capacitățile de a oferi tinerilor spațiul și mediul de exprimare și valorificare a energiei debordante, însă datoria noastră este de a delimita clar și a sancționat ferm actele de teribilism și încălcările legii ce pot genera sentimentul de insecuritate publică.
Polițiștii au acționat cu fermitate, reușind să documenteze temeinic activitatea infracțională a trei tineri cu vârste cuprinse între 22 și 23 de ani, care în dimineața de 5 Noiembrie 2024, au asociat distracția cu acte de vandalism stradal, provocând distrugeri mai multor autoturisme parcate pe străzi din cartierul sucevean Burdujeni, rupând suporturile de susținere și numerele de înmatriculare ale vehiculelor sau provocând distrugeri parbrizelor și lunetelor.
Fiecare act de distrugere a fost documentat și investigat și cu sprijinul Poliției Locale din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, fiind vizionate peste o mie de minute de imagini de pe camerele de supraveghere prin corelare cu material probator adminstrat prin mijloace investigative și criminalistice.
Reamintim că la data de 5 Noiembrie 2024, in jurul orei 5:00, un bărbat de 43 de ani din municipiul Suceava a sesizat prin SNUAU 112 faptul că a observat pe geamul apartamentului niște tineri care distrugeau numerele de înmatriculare ale unor vehicule parcate în proximitatea blocului în care locuiește. Patrula de poliție ajunsă la fața locului a identificat mai multe autoturisme parcate care prezentau distrugeri la nivelul suporturilor și numerelor de înmatriculare, pe o altă strada din același cartier fiind identificate alte autoturisme parcate cu urme de distrugere la nivelul caroseriei sau parbrizelor. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și s-a constituit o echipă operativă complexă formată din polițiști judiciaristi și de ordine publică, reușindu-se stabilirea unui cerc de suspecți, fiind identificate trei persoane bănuite de comiterea faptelor. În urma activităților informative operative și a cercetărilor complexe s-a reușit administrarea probatoriului de către lucrători din cadrul BIC Suceava, iar la data de 6 Noiembrie 2024 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de doi bărbați, ambii de 23 de ani domiciliația în municipiul Suceava și o tânără de 22 de ani, de asemenea din municipiul Suceava. La data de 6 Noiembrie 2024, începând cu orele 22:00, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava au dispus măsura preventivă a reținerii față de cei trei tineri pentru o perioadă de 24 ore, aceștia urmând a fi introduși în Centrele de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Iași și IPJ Botoșani. Cei trei urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de luarea a unei măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere în formă continuată, în vederea probării întregii activități infracționale. Activitățile investigative și de cercetare penală au fost desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind sprijinite și de către Polița Locală – Primăria Municipiului Suceava.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.