Astăzi, 6 Ianuarie 2024, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile în municipiul Suceava.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În eveniment a fost implicat doar conducătorul autoturismului, conștient și cooperant, care a fost monitorizat de către echipajul SAJ. Ulterior, acesta a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice la locul evenimentului, fiind rupt și un stâlp de pe marginea carosabilului.