În urma probatoriului administrat într-o cauză penală polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat de 50 de ani din comuna Ulma, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
În fapt s-a reținut că la data de 8 Decembrie 2023, barbatul ar fi ucis prin acte de cruzime, respectiv prin aplicarea mai multor lovituri în zona capului cu o țapină, un exemplar canin proprietate personală, având caracteristici morfologice asemănătoare rasei Husky, de sex feminin, în vârstă de aproximativ trei ani, animal pe care îl deținea la locuința de domiciliu situată în satul Nisipitu, comuna Ulma, după ce cu o zi înainte, respectiv în data de 7 Decembrie 2023, i-ar fi aplicat animalului mai multe lovituri cu un obiect contondent, lovituri în urma cărora exemplarul canin a rămas inconștient, după care l-a introdus într-un sac și l-a aruncat într-o zonă situată în spatele locuinței de domiciliu.
Urmare a activităților de cercetare penală desfășurate și a probatoriului administrat, la data de 19 Februarie 2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava, au dispus măsura reținerii față de barbatul de 50 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.