Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea au efectuat o nouă captură de material lemnos de esență foarte rară, utilizat de meșterii lutieri pentru confecționarea instrumentelor muzicale de calitate, în special a viorilor de înaltă valoare.
În luna ianuarie 2024, aceeași polițiști din cadrul SPR Marginea au confiscat un transport similar, abordând cu profesionalism un segment infracțional distinct în ceea ce privește activitatea ilicită în spectrul silvic. Provocările permanente în acest domeniu impun o prezență tot mai intensă a polițiștilor și o manieră proactivă de lucru, în sistem integrat, cu reprezentanții celorlate instituții și entități cu atribuții în domeniu dar și o pregătire profesională crescută a polițiștilor.
Astfel, la data de 10. Aprilie 2024, în jurul orelor 10:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, au reperat în trafic o autoutilitară înmatriculată în alt județ, despre care dețineau date că este implicată în transporturi ilegale de paltin de munte creț, materialul lemnos ce ajunge să fie comercializat pe raza județelor vecine, la un preț însemnat, în vederea fabricării de instrumente muzicale, respectiv viori. La nivelul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, au fost dispuse activități specifice de supraveghere a autovehiculului în cauză, fiind desfășurate patrulări și pânde pe raza localității Voievodeasa din comuna Sucevița, precum și pe raza comunelor Marginea și Horodnic de Sus, iar în jurul orei 17:50, autoutilitara a fost oprită în trafic pe DN 2E pe raza comunei Horodnic de Sus încărcată cu materiale lemnoase, respectiv paltin de munte. S-a stabilit identitatea conducătorului auto, acesta fiind un bărbat din municipiul Reghin, județul Mureș, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei, precum și un aviz de însoțire, fiind înscrisă cantitatea de 2,52 metri cubi lemn de foc. În continuare, întrucât s-a constatat că transportul de materiale lemnoase nu corespunde cu elementele înscrise în avizul de însoțire, autoutilitara în cauză a fost condusă la punctul de descărcare de pe raza Ocolului Silvic Marginea, în vederea inventarierii și luării măsurilor legale. Astfel, în urma activităților de inventariere desfășurate de către personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea, a rezultat că în autoutilitara se afla cantitatea de 2,56 metri cubi specia paltin de munte, în condițiile în care în avizul de însoțire era înscris sortimentul lemn de foc. Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 2,56 metri cubi specia paltin de munte a fost confiscată și predată în custodie lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Marginea. Valoarea reală a materialului lemnos transportat este de aproximativ 25.000 lei (5.000 euro), iar, din datele obținute, rezultă faptul că, în zona județului Mureș, acesta se vinde la suprapreț. Lucrătorii silvici au menționat faptul că lemnul de paltin creț, este o specie rară de lemn și nu se regăsește în lista oficială cu prețul de referință al materialelor lemnoase, iar vânzătorii vând la negru acest tip de lemn la un preț supraevaluat. La nivelul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, vor fi continuate activitățile de monitorizare și combatere a transporturilor ilegale de materiale lemnoase, în special de paltin de munte creț.