În perioada 22-25 Aprilie 2024, Milset România, Liceul Teoretic Ovidius din Constanța și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, în colaborare cu Colegiul Național Militar Alexandru Ioan Cuza din Constanța, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Maritimă din Constanța și Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanța, au organizat Young Citizens Conferences (YCC).
Conferința a avut ca temă principală Artificial Intelligence (AI) și a fost structurată pe trei secțiuni: AI în cercetare și tehnologie, AI în transporturi și comunicații și AI în medicină.
Dintre lucrările prezentate în plen, amintim:
- Implementarea AI pe drumul spre succes, autor Alexandru Strujac – Deputy of Product Design în cadrul ASSIST Software;
- Inovații la intersecția domeniului AI, dispozitive medicale și neuroestetică, autor conf. univ. dr. Oana Geman – Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.
De aprecieri deosebite s-au bucurat lucrările prezentate de elevii Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, care au generat o serie de discuții și dezbateri interesante. Este vorba despre lucrarea Efectele IA asupra stresului în situații de învățare, autori Maria Andrici, Bianca Rotundu, Ecaterina Mariei, Karina Curcă, Diana Galan, și lucrarea Machine Learning Program for Predicting Nonlinear Phenomena, autori Paul Ungureanu și Alexandru Turculeț.
De asemenea, menționăm că moderatori și invitați în cadrul conferinței internaționale au fost:
- Roberto Hidalgo – Președinte MILSET Internațional;
- Berenice Suárez – Managing Director MILSET;
- Lisette Vela – MILSET Communication Manager;
- prof. univ. dr. ing. Laurențiu-Dan Milici – Decan al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava;
- prof. univ. dr. Mihai Gîrțu – prorector al Universității Ovidius din Constanța;
- conf. univ. dr. ing. Mihaela Hnatiuc – Universitatea Maritimă din Constanța;
- prof. Victor Șutac – președintele Societății Științifice Cygnus, reprezentant MILSET Romania;
- prof. dr. Adrian Ilie – Colegiul Național Militar Alexandru Ioan Cuza din Constanța;
- dr. Radu Vasile – cercetător la Institutul pentru studii de dezvoltare și securitate la Marea Neagră;
- prof. Sorina Maria Leu, din partea organizatorilor locali.
Lucrările s-au bucurat de un interes deosebit atât din partea tinerilor din România, cât și din țările participante, iar domeniul inteligenței artificiale reprezintă un subiect incitant pentru elevii și studenții pasionați de domeniile STEM. Ne bucurăm că alături de participanți au fost companii, universități, licee și organizații profesionale, care au creat un mediu propice dezbaterilor, evenimentul marcând absolvirea primei promoții a programului de licență Echipamente și sisteme medicale din facultatea noastră, a declarat prof. univ. dr. ing. Laurențiu Dan Milici, decan al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul USV, unul dintre principalii organizatori ai evenimentului.