Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava colaborează în cadrul unui consorțiu format din alte cincisprezece universități și laboratoare de cercetare din Spania, Portugalia, Italia, Marea Britanie și Germania, pentru a implementa activitățile proiectului BeonNAT.
Echipa Facultății de Silvicultură coordonează activitățile experimentale de creare pe terenuri marginale a unor culturi cu specii lemnoase, având ca scop identificarea potențialului utilizării biomasei acestor specii în bioindustrie.
Proiectul BeonNAT are un buget de 5.686.476,25 € și este finanțat prin programul Uniunii Europene de Cercetare și Inovare, Orizont 2020, în cadrul apelului de proiecte H2020-BBI-JTI-2019. Activitățile au demarat în luna iulie a anului 2020 și, în ciuda dificultăților organizării acestora în perioada pandemiei COVID-19, au fost obținute progrese semnificative, care vor fi prezentate la finalul proiectului, în iulie 2025.
Săptămâna trecută, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit întâlnirea generală a proiectului BeonNAT, la care au participat 16 specialiști din Spania, Italia, Germania și Portugalia, implicați în toate grupurile de lucru ale acestei inițiative.
În cadrul workshopului, au fost prezentate rezultatele parțiale obținute de echipele de cercetare ale consorțiului. În cea de-a doua zi a evenimentului, au fost organizate vizite în suprafețele experimentale de la Moara și Zamostea, fiind analizate provocările legate de cultura speciilor. De asemenea, a fost organizată o întâlnire de lucru la una din marile companii de profil din zonă, fiind vizitate facilitățile de producție ale EGGER și FE Agrar de la Rădăuți.
Laboratoare specializate au efectuat analizele chimice ale eșantioanelor de biomasă, pentru a evalua potențialul în producerea de bioproduse a următoarelor specii: Ulmus pumila L. (ulmul de Turkestan), Juniperus communis L. (ienupăr comun), Cistus ladanifer L. (cistus), Rosmarinus officinalis L. (rozmarin), Betula pendula Roth (mesteacăn), Cytisus scoparius (L.) (mături), Robinia pseudoacacia L. (salcâm), Rubus fruticosus agg. (mur negru), Carpinus betulus L. (carpen) și Populus nigra L. (plop negru). Având în vedere necesitatea unei cantități suficiente pentru analize, au fost înființate câte două blocuri de culturi experimentale în Germania (Kromlau și Welzow-Sud), Spania (Velefique – Almería și Lubia – Soria) și România (Moara și Zamostea).
Rezultatele preliminare arată progrese în evaluarea capacității de utilizare a biomasei pentru obținerea produselor finite. Partenerii industriali s-au arătat interesați de cuantificarea extractelor din specii precum ienupărul, rozmarinul și cistusul. Au fost dezvoltate mai multe categorii de bioplastice, compuși utili în producția de cosmetice, și există rezultate promițătoare privitoare la producerea de celuloză, cărbune activ și biochar. De asemenea, testele pentru producerea de plăci aglomerate care emit puțină formaldehidă au fost finalizate cu succes, toate speciile prezentând proprietăți mecanice bune.
Totodată, echipa Facultății de Silvicultură a prezentat rezultatele legate de impactul cultivării speciilor lemnoase pe terenuri marginale asupra biodiversității.
Până la finalul proiectului, vor fi realizate alte seturi de teste pentru producerea bioproduselor. Materiile prime extrase din speciile selectate vor fi evaluate de partenerii industriali, în vederea extinderii procesului de obținere a produselor finite.