La data de 9 Martie 2024, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe DN 17A, comuna Marginea, autoutilitara condusă de către un bărbat din comuna Sucevița, satul Voievodeasa, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei.
Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn de foc specia foioase, iar cu această ocazie a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, s-a efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitara în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 9 Martie 2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. Astfel, s-a constatat că în autoutilitara se afla cantitatea totală de 3,05 metri cubi lemn de foc specia foioase. Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 3,05 metri cubi lemn de foc specia foioase în valoare de 808 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.
La data de 9 Martie 2024, în jurul orei 10:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, aflați în serviciul de patrulare și intervenție la evenimente, executând control rutier pe material lemnos, au oprit pentru control pe DN 2E, Vicovu de Jos, o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Bilca, ce transporta material lemnos rășinoase, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că materialul lemnos trasnportat nu este însoțit de avizul de însoțire conform reglementărilor legale. Am procedat în continuare la verificarea în baza de date SUMAL 2 pentru autovehicul nu apare ca fiind înregistrată. În acest sens, transportul a fost condus la Atelierul de Prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna, unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic în vederea iventarierii. În urma inventarierii efectuate de către reprezentanții OS Putna, s-a constatat faptul că șoferul trasporta cantitatea de 2,43 metri cubi rășinoase. Șoferul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat.
La data de 9 Martie 2024, în jurul orei 12:00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe strada Pădurii din comuna Sucevița, satul Voievodeasa, un autovehicul condus de către un bărbat din comuna Sucevița, satul Voievodeasa, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autovehiculului. Cu ocazia controlului, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn de foc specia molid, iar cu această ocazie a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, s-au efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autovehiculul în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 9 Martie 2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. Astfel, s-a constatat că în autovehicul se afla cantitatea totală de 2,1 metri cubi lemn de foc specia molid. Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 2,1 metri cubi lemn de foc specia molid în valoare de 361 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.
De asemenea, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe DN 17A, Sucevița, o autoutilitară condusă de către un bărbat din comuna Sucevița, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autovehiculului. Cu ocazia controlului, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn de foc specia brad, iar cu această ocazie, a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, s-au efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autovehiculul în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 9 Martie 2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. Astfel, s-a constatat că în autovehicul se afla cantitatea totală de 5,52 metri cubi lemn de foc specia brad. Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 5,52 metri cubi lemn de foc specia brad în valoare de circa o mie de lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea. Totodată sus-numitul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/02 pentru faptul că, nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, a transportat mai multe persoane decât locurile prevăzute în certificatul de înmatriculare, nu a verificat în prealabil sistemul de funcționare a luminilor și nu a asigurat în mod corespunzător încărcatura de materiale lemnoase.