Spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins întreaga comunitate din Moara. Peste 700 de pachete cu cadouri au fost distribuite tuturor preșcolarilor și elevilor din comună, acțiunea culminând miercuri, 17 Decembrie 2025, cu un eveniment festiv desfășurat la Centrul Cultural.
Spectacol de colinde și tradiții
Evenimentul de miercuri, intitulat „Sărbătorile de iarnă la români” și organizat de Școala Gimnazială Moara Nică, a reunit sute de localnici. Cu această ocazie au fost împărțite ultimele 350 de pachete din totalul pregătit de autorități.
Cei mici au oferit în schimb un program artistic emoționant, dominat de colinde și cântece de sezon, fiind răsplătiți cu aplauze generoase de asistența numeroasă prezentă în sală.
Efort financiar pentru bucuria celor mici
Prezent la festivitate, primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, și-a exprimat satisfacția de a putea menține tradiția oferirii de daruri, în ciuda constrângerilor bugetare.
Eduard Dziminschi a încheiat evenimentul transmițând tuturor locuitorilor urări de pace și sărbători liniștite.


